Construcțiile fără autorizație pot fi înscrise în Cartea Funciară din 7 februarie. Actele necesare

De luna viitoare, cei ce au construit fără autorizație vor avea o nouă posibilitate pentru a intra în legalitate.

Modificarea Legii privind autorizările lucrărilor de construcție, în sensul prevederii exprese a unei posibilități suplimentare în care cei care au construit fără autorizare de construire vor putea intra în legalitate, a fost oficializată recent.

Acest lucru este important, întrucât cei care au edificat construcții fără o autorizație nu pot, în prezent, să-și înscrie dreptul de proprietate în Cartea Funciară,.Publicitate – continuă să navighezi

Din 7 februarie, cei care au construit fără autorizație de construire vor putea să obțină un certificat de atestare/adeverință privind edificarea unei construcții (care le-ar permite și înscrierea în Cartea Funciară a imobilului). Pentru a putea obține un astfel de certificat/adeverință, va fi necesară îndeplinirea unei serii de condiții:

  • construcția să fi fost făcută fără autorizație de construire;
  • aplicarea unor sancțiuni nu mai este posibilă, din cauză că s-a împlinit termenul de prescripție;
  • a fost făcută o expertiză tehnică cu privire la „respectarea cerințelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcții, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situația actuală a construcțiilor și respectarea dispozițiilor în materie și
    a unei documentații cadastrale
    ”;
  • prin expertiză s-a constatat respectarea condițiilor menționate la punctul precedent.